Iordania din nou

Mă pregătesc de Iordania. Ultima dată am fost acum doi ani. Vremea va fi chiar plăcută, 25 si 12 grade. Va fi un in-out, cu două zile prin aeroporturi și lipsă de somn. Aterizăm în Amman pe Queen Alia, un aeroport nou, spațios și curat. Singurul impediment va fi statul după viză, care data trecută ne-a luat vreo două ore, în miez de noapte.

Ar fi trebuit să-mi încep probioticele, dar am uitat, căci data trecută am făcut o criză urâtă, după ce am mâncat de la un local stradal un fel de ștrudel. M-am simțit atât de rău fizic, că în aeroport, după ce m-am dezorientat total, am ajuns să mă plimb cu fundul pe scările rulante. Arătam ca un homeless de aeroport, cu valiza de mână după mine. Am primit atunci o doză mixtă de medicamente contradictorii, sau așa mi s-a spus, unele pentru diaree și celelalte pentru constipație. Nu am protestat, căci nu aveam putere, am luat ce mi s-a dat cu încredere și fără posibilitatea de a verifica, căci oricum nu puteam citi arabă. În următoarele două zile am mâncat doar pita și am băut doar apă, meniu pe care l-am găsit cel mai delicios și mai ales comestibil, la toate restaurantele selecte pe la care am umblat. La unul mi s-a pus in față accidental, o farfurie de cartofi prăjiți, stropiți cu brânză și trufe. Nici până atunci nu-mi plăceau trufele, dar după faza asta am oroare la mirosul lor.

Între timp, mi-a trimis clientul agenda călătoriei în care, pe lângă vizitele de curtoazie la oameni bogați și  influenți local, a introdus și un program de divertisment, team building cum se spune, adică team-ul nostru cu al lor. S-a gândit să ne facă o surpriză și să ne ducă la Al-Maghtas, dar cum am fost deja cu clientul anterior, i-am sugerat să schimbăm. Eu aș fi mers la Petra, dar cum șeful a fost deja, cade din discuție. Asta e, când am să fiu eu șefă, am să stabilesc eu itinerarul. Până atunci, trebuie să mă împachetez, și ca de obicei, nu prea am chef.

Un gând despre „Iordania din nou

  1. Din toata tara aia fix locul cel mai putin interesant il vizitati?

    Ajloun + Jerash, Karak + Petra, Aqaba (corali), orice altceva decat Al Maghtas. In zona Marii Moarte stiam un canion pustiu, frumos si cu un parau prin mijloc, faceam picnicuri acolo din cand in cand. Nimic altceva in zona nu merita.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s