Aspectul etnic

L-am experimentat prima dată acum vreun an la plajă, când mă jucam cu fiică-mea lângă doi gagii. Unul dintre ei s-a băgat cu mine în seamă, întrebându-mă rapid dacă tăticul este prin peisaj. I-am răspuns că nu, fiind de mult divorțată, așa că a insistat să schimbăm numerele de telefon. Nu mi-a plăcut în mod deosebit, dar am zis că nu strică dacă merg la o întâlnire. După ce am schimbat numerele, s-au întețit discuțiile și a reieșit că nu sunt poloneză, fapt cam evident din greșelile mele gramaticale repetate. Subit gagiul și-a pierdut interesul, văzându-și de treaba lui automat și bineînțeles că nu m-a mai sunat vreodată.

Cam la fel se întâmplă și cu KTM-istul, doar că nu etnia a jucat un rol definitoriu în povestea asta, ci faptul că sunt anti-PiS și nu împărtășesc entuziasmul naționalist polonez. KTM-istul este de fapt mecanicul la care-mi duc eu mașina la reparat. Fost polițist, și-a deschis după ce a ieșit la pensie (că aici polițiștii sau cadrele militare pot ieși la pensie după 10 ani de muncă) un service auto, unde are vreo 3-4 angajați. Și cum îmi tot duceam eu mașina la el, m-a mai observat și în fustă la un moment dat, așa că a început să pulseze cu abureli. Deși-i chel (deci nu-i pe stilul meu), i-am da apă la moară, căci este cu bun simț, fermecător și motociclist. Am stat la palavre când îmi mai luam mașina de la reparat, m-a dus odată pe motocicletă și azi s-a nimerit să ieșim la o plimbare, după o epopee a sms-elor, ca să ne cunoaștem mai bine. Și cunoașterea a mers excelent, până am ajuns la politică. Dacă în privința religiei ne-am înțeles, că l-am prins în faza de ateu, după ce fusese un catolic înfocat, la politică ne-am lovit frontal. Eu votând orice numai să nu iasă PiS, socialiști, catolici și jefuitori ai celor care muncesc și câștigă, pentru a da plevei, el că ăștia-s cei mai corecți, mai cinstiți ca alții și că ei fac dreptate. I-am și zic că mă miră atitudinea lui, pentru un om care are o afacere proprie să susțină un partid socialist până în măduva oaselor. Și ca să adaug sare peste rană, nu am împărtășit entuziasmul lui pentru Polonia și mândria polonezilor de a locui în țara lor, spunându-i direct că eu locuiesc aici mai mult de nevoie, decât de voie și că mâine m-aș căra pe un alt tărâm, dacă nu ar fi fiică-mea în cărți.

Lovit în orgoliul polonez, m-a întrebat la despărțire, după îmbrățișarea de rigoare, dacă știu că are prietenă. Normal că știam, doar nu uitasem povestea vieții lui, doi copii cu două femei, urmate de o gagică dusă cu pluta, dar care i-a dat emoții și adrenalină, înlocuită cu actuala prietenă, pe care singur a descris-o ca un șoricel gri (în poloneză se spune șoricel gri unei fete sau femei liniștite sau modeste, destul de timidă, care nu se îmbracă sfidător sau nu iese în evidență din mulțime). Doar el uitase de ea, când se invita insistent și repetat la mine acasă, ba la cină, ba la micul dejun.

Știam că nu-i material de făcut casă cu el, mai ales când omul stă în chirie și trage din greu să plătească două pensii alimentare, dar mi-a plăcut modul galant în care m-a abordat și l-am încurajat să continue, să văd măcar până unde ajunge. La un moment dat mă gândeam să-l folosesc de un futai rapid (știu ce mi-am propus, dar am și eu momentele mele de slăbiciune), dar pe urmă mi-am zis că nu-i bine să amestec afacerile cu plăcerea, mai ales că service-ul lui auto este foarte aproape de casa mea și convenabil, așa că mi-am pus moaca de fată serioasă, ce se lasă curtată discret.

Știu că ai prietenă, i-am răspuns, de aia nu te invit la mine acasă. L-am încurajat totuși să mă mai caute … 😉 și cu tupeu am să-i cer un discont la următoare reparare.

7 gânduri despre „Aspectul etnic

  1. „Subit gagiul și-a pierdut interesul”
    De obicei tipii nu isi pierd interesul asa subit mai ales cand e vorba de futut fara obligatii o tipa super buna ( cum esti tu ).
    „ci faptul că sunt anti-PiS ”
    Logica ta scartie un pic in sensul de exemplu daca eu gasesc o tipa buna si disponibila ( de futut ) dar care e simpatizanta PSD oare renunt la actiune pe motiv ca eu as fi PNL
    ( sau viceversa ) ??!!
    „și cu tupeu am să-i cer un discont la următoare reparare” – in cazul asta sa nu-i spui sa-ti verifice si franele la masina !
    „doi copii cu două femei, urmate de o gagică dusă cu pluta,” – unde-i gasesti ?
    „care i-a dat emoții și adrenalină” – probabil la buzunar.

    Apreciază

  2. @Sorin – romanii nu au naționalismul polonezilor, de aceea nu ai cum sa înțelegi. Nu-i vorba doar de partid, ci de ce reprezintă partidul. Este socialismul pur partidul asta, te belesc la taxe dacă câștigi un pic mai decent, ca sa distribuie câte 500 de lei pe cap de copil. Sunt familii cu 4+ copii care trăiesc din banii ăștia și freacă menta cu sticla in mână. M-a surprins el ca anterprenor, prin faptul ca-i susține, ba chiar ma miram ca unde sunt susținătorii PiS de nu-i văd eu și am dat peste unul. Gagiul e un tip simplu și onest, cu viziunea despre dreptate in politica, ceea ce-i o utopie. După el, medicii sau avocații iși dau prea multă importantă, mai multă decât au, ca sa-l citez un pic. Poate nu trebuia sa-i zic de doctorat, ca bănuiesc ca nici asta nu a fost un factor foarte pozitiv, dar când m-a intrebat ce a fost mai important decât divorțul, am fost sinceră.
    Eu am sugerat ca vreau ceva mai mult, de aia i s-a tăiat firul, dându-și seama ca oricum nu fute de-a moaca și ca in viața stam in doua tabere diferite, el naționalismul, socialism și patriotismul pur, eu total opus.

    Apreciază

  3. Draga mea, faptul ca esti prost platita este din cauza ca atata poti sa produci, atat te duce capul, nu pentru ca platesti taxe si impozite din care se hranesc mai mult decat copiii aia.

    Sorin, e o chestie de caracter, daca p..a ta nu prea a vazut femeie e cam greu sa stie ce sunt alea principii, dar la unii, la un moment dat, incepe sa fie si ea selectiva.

    Apreciază

  4. Am observat ca ai blocat comentariile la ultimul articol asa ca o sa spun cateva vorbe aici. Inteleg de ce ai blocat dar mi se pare o decizie nepoliticoasa ( ca sa nu spun altfel). Probabil ca te asteptai mai mult ca sigur sa stergem pe jos cu el. Ceea ce nu ar fi de mirare atata timp cat din cate imi dau seama tipul indeplineste una sau maxim doua dintre conditiile pe care le vanturai pe aici ( ai ce sa discuti cu el si nu voteaza pis, atat ).
    Welcome back to reality. Ceea ce prevedea me s-a intamplat dar nu trebuie sa crezi ca e un lucru neaparat rau. A trebuit sa-ti cobori substantial pretentiile pentru a intalni pe cineva cu care sa ai o relatie normala. Pretentiile alea erau oricum nerealiste si acum o spun chiar si fara sa te cunosc direct.

    Apreciază

  5. @Sorin – nu mi-am dat seama ca au fost blocate comentariile – nu știu cum am realizat asta, dar am corectat problema si toată lumea este invitata sa comenteze in voie.
    Cat despre așteptările mele, sunt la fel. Nu s-a schimbat nimic. Ma bucur ca exista oameni „normali”, cu care pot avea chestii în comun și sper să cunosc pe cineva cu care să pot forma o relație mișto.
    De ce găsești pretențiile mele nerealiste? Ce anume din ele identifici că ar fi nerealizabil?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s