Polonezii sunt răi

Am devenit mai calmă cu viața, după ce am înlăturat stresul abuzului. Mă enervez mult mai rar și mă exteriorizez negativ tot mai puțin, fiind în general relativ liniștită  și destul de bine dispusă. Nu mai port cu mine sentimente de disperare ori de neputință, și nici nu mai acumulez frustrări bruște, urmate de ieșiri violente. Nu mai sar la gâtul oamenilor pentru nimicuri și reacționez mult mai împăciuitor, ironic sau cu distanță în situațiile de agresiune, scoțând mai puține kurwa pe gură. Și cu siguranță înjur mult mai puțin față de cât obișnuiam. Este efectul direct al faptului că nu mă mai simt hăituită.

În mod interesant calmul pe care îl posed și dezvolt, mă ajută să văd tot mai clar cât de răi sunt polonezii. Când eu stau în loc, am timp să-i observ pe ei cum gravitează și să-i analizez în starea lor pură, animalică și urâtă, pe care o descopăr după ce trec de straturile lor de politețe fictivă și falsitatea cu care se înconjoară, ca orice oameni relativ civilizați dintr-o tară tot mai bogată economic.

În trecut încercam mereu să-i ajung pentru că mi-se păreau superiori, în lumea lor construită cu schimbare, trudă și voință, rușinându-mă de originile mele românești, unde capitalismul a mușcat partea bună din oameni, putrezind-o prin corupție. Erau probabil și reflexele soțului abuzator care încerca să mă domine și în această latură, națională. Dar, după ce i-am depăși în propriile lor jocuri, câștigând pe un teren minat cu propriile lor reguli, am început să mă curăț treptat de această nevoie de a fi ca și ei.

Într-un an de studenție doctorală am acumulat cele mai multe puncte pentru bursă, fiind bine plasată peste colegii mei polonezi, iar ca răspuns promotorul mi-a zis onest în față, cu sinceritate dureroasă și bune intenții, să am grijă ca în anul care vine să nu mai ies eu prima, că-i frustrez prea tare pe polonezi.

-Poți fi printre primi, că-ți trebuie bursa, dar nu mai ieși prima, că te iau ăștia la ochi.

Tot la doctorat, când au votat profesorii lucrarea (căci aici este un alt sistem decât în România, mai dificil ce presupune aprobarea și nu doar prezentarea), au votat toți că lucrarea îndeplinește criteriile unui doctorat, dar două doamne profesoare mai în vârstă și nevorbitoare de limbă engleză, au votat împotriva acordării titlului de doctor, deși lucrarea îndeplinea condițiile. Una dintre doamne chiar i-a mărturisit ulterior promotorului că a votat împotrivă pentru că așa a vrut, deși a admis că lucrarea îndeplinește criteriile pentru a fi doctorat. Ea nu a votat împotriva lucrării, ci a votat împotriva mea. Oricum voturile lor nu au schimbat cu nimic rezultatul, restul de douăzeci de voturi fiind definitoriu.

În mod interesant o amică poloneză, din asta reflexionată, lucrată cu sine și deschisă la diversitate îmi spunea mereu când ne întorceam din Dubai că lumea în Polonia este rea, nepoliticoasă, tristă și agresivă, regretând fiecare revenire ”acasă”. Eu făceam ochii mari și mă miram, ca să-i dau dreptate, acum după ce mi-am îndepărtat ochelarii de cal abuzat.

13 gânduri despre „Polonezii sunt răi

  1. Îți spun până una alta cum e în România, vezi tu apoi dacă e greu sau ușor.

    Activitatea de cercetare se aprobă (administrativ) de către universitatea unde faci doctoratul – număr necesar de publicații, cursuri, rapoarte de cercetare și alte forme pe care trebuie să le faci pe perioada cercetărilor. Există un contrcat între tine și universitate, iar până nu-l îndeplinești nu poți pregăti lucrarea pentru susținere.

    Când începi doctoratul ai o comisie de îndrumare din cadrul universității care îți va aproba intern lucrarea de doctorat și se face un raport prin care de obicei se cer corecturi/completări. După ce ai trecut de asta se formează o altă comisie pentru susținerea publică, unde trebuie să ai referenți din afara universității unde faci tu doctoratul, iar comisia trebuie aprobată. Fiecare referent din comisie verifică teza și aprobă sau nu printr-un referat justificativ. Asta se întâmplă înainte de susținere, de asta susținerea pare de formă, pentru că lucrarea a fost deja aprobată. Procedurile depind de fiecare universitate în parte, dar în general o teză de doctorat e verificată de aproximativ 7-8 oameni de specialitate – partea administrativă, condițiile contractuale și altele sunt verificate de universitate prin alți oameni – aici intră verificarea la plagiat, verificarea publicațiilor și indexarea lor etc. Probabil că dacă vrei să iasă la număr, se fac 20 (în total) și aici.

    După ce s-a făcut susținerea lucrării și s-au întocmit procesele verbale, urmează verificarea întregului dosar (nu știu exact cum arată acest dosar) de către o altă comisie și abia apoi se trimite către minister și urmează să se acorde titlul de doctor.

    Noțiunea de vot mi se pare ciudată, aici nu e democrație, rolul referenților e să observe eventuale greșeli. Cercetarea în sine nu e neapărat corectă sau greșită, anumite lucruri pot fi corecte sau greșite în cadrul ei.

    NOTĂ: Nu, nu fac parte din sistemul de învățământ. Nu mă interesează cine și cum fentează sistemul, cei pe care-i cunosc eu nu au făcut porcării ca să-și obțină titlul de doctor – mulți sunt apropiați, nu e din auzite.

    Apreciază

  2. Știu cum se face în România pentru că mi-au povestit colegii. La polonezi este teoretic mai corect zic eu (și aici ai 2 recenzenți și comisii), pentru că lucrarea, munca prezentată prin susținere este evaluată de către profesorii universității. Ei au în prealabil câteva luni la dispoziție să o citească la biblioteca universității și ulterior votează prin vot secret dacă se califică sau nu ca și doctorat. Primești deci o notă de trecere. Eu găsesc asta mai corect, pentru este un examen adițional și nu o simplă susținere, la finalul căreia toată lumea aplaudă.
    Însă votul oferă și posibilitatea profesorilor de-și satisface orgoliul personal și de-ași arăta colții, pentru că fiecare este independent și poate face ce vrea. Profesorii universitari în Polonia au un alt statut decât în România. Se obține foarte greu titlu de profesor, de aceea la universitate nu se spune decât la profesori ”domnul profesor”. La liceu și în școlile gimnaziale sunt învățători. Profesorii sunt numiți de către președintele țării și sunt profesori pentru tot restul vieții, indiferent unde lucrează și ce fac, titulatura lor nu ține de o universitate anume.

    Apreciază

  3. Nu mi se pare corect să stabilească cineva dacă o lucrare se califică sau nu ca doctorat. Mai ales că sunt domenii unde doctorandul știe mai mult decât profesorul pentru că vine cu o experiență din practică pe care profesorul n-a avut-o. Atâta timp cât nu ai greșeli de interpretare, calcule greșite sau ce știu eu ce poate fi verificat direct, și ai și respectat regulile impuse de legislație/universitate, n-are cum să te conteste cineva. E total aiurea. Mai ales că cercetarea s-a concretizat prin publicații indexate în baze de date internaționale, publicații care au fost deja verificate. Practic aia e considerată cercetarea, teza în sine e un fel de sinteză.

    Și în România se obține greu titlul de profesor pentru că e un număr fix și uneori trebuie să aștepți să se pensioneze unul ca să poată fi înlocuit. Orgolii sunt peste tot, unele nici nu au legătură cu studenții doctoranzi.

    Apreciază

  4. @dam167 – publicațiile sunt bucăți din lucrare, dar nu poți publica lucrarea integral in publicații înainte (si nici după) sa ai lucrarea pentru ca se numește auto plagiat. In Romania toată lumea are titlul de profesor, câteodată si fără doctorat.

    Apreciază

  5. Nu știu dacă se aplică peste tot, dar în inginerie articolele tehnice fac o sinteză, iar în teză se descrie mai pe larg. Teza nu e formată numai din ele, dar o mare parte e dezvoltarea lor pentru că de obicei e partea mai interesantă. Dar rezultatele și concluziile, care sunt de fapt esența, e atât în publicații cât și în lucrarea finală. Tehnic vorbind nu e numai auto plagiat, pentru că nu prea ești singurul autor 🙂

    În România li se spune tuturor profesori, dar titlul se obține greu. Nimic nu mai e fără doctorat, nici măcar asistenți universitari nu pot fi angajați fără doctorat. Nu știu cum figurează cadrele didactice la școlile primare, gimnaziu sau liceu, dar în facultăți se scrie clar peste tot titlul.

    Apreciază

  6. Sistemul cu „profesor pe viata” e gresit. Am prieteni care sunt au au fost profesori universitari, 3 in SUA si unul in Danemarca: in SUA un procent foarte mic de profesori au tenure (pozitie permanenta in universitate), foarte multi au contract ca profesor (nu asistent, lector sau altceva, ci profesor) pe termen limitat, gen 2-3 ani. Au si „visiting professor” pentru termen mai scurt decat atat.

    Chiar si tenure e doar pentru universitatea care o acorda, nu national. Daca esti profesor la Minnesota Community College nu inseamna nimic daca vrei sa te muti la Harvard. Si exista multe controverse impotriva tenure, inclusiv „Some U.S. states have considered legislation to remove tenure at public universities.”. E fix pe dos fata de sistemul polonez si chiar si cel romanesc.

    In schimb pentru doctorat e bun sistemul de vot. E similar cu sistemul de promovari in unele companii, in care in lead team (care are sensuri variate) se discuta planurile de promovare si in care unii au drept de veto formal (line management pentru persoana respectiva), dar alti manageri au o influenta enorma daca au avut proiecte cu persoana respectiva si considera ca nu e calificata pentru promovare. Personal am amanat sau blocat cateva promovari pentru oameni pe care ii stiam bine si care nu erau inca gata. Cand ai forced rating si 3-5% cei mai slabi pleaca acasa in fiecare an (dati afara) daca lasi pe cineva nepregatit sa fie promovat va fi comparat cu ceilalti de pe acel nivel, gasit ca fiind slab si dat afara, chiar daca pe nivelul vechi erau competenti. La doctorat cred ca nu orice lucrare in orice domeniu chiar se califica pentru un doctorat, chiar daca indeplineste criteriile formale. Dupa cum zicea Peterson, un doctorat pe lesbian dance theory nu ar trebui sa fie admis, indiferent cat de bine arata pe hartie.

    Apreciază

  7. În mod normal ceea ce nu se califică pentru un doctorat se elimină de la început. Când te înscrii la doctorat prezinți o idee, poate chiar un titlu la care te-ai gândit și ești admis, e ca un examen. După ce ai fost admis și ai un conducător de doctorat începi practic cercetarea – deci ce ai ales să faci deja se consideră că e la nivelul unui doctorat. Așa e în RO, cel puțin. Deci, ce anume s-ar mai vota? În plus, publicațiile pe care ești obligat să le ai demonstrează deja că ceea ce faci are sens la un nivel științific.

    Acum na, e drept că noțiunea de doctorat s-a schimbat mult, dar nu hotărăște o mână de oameni cum trebuie să arate sau ce este cercetarea publicată.

    Apreciază

  8. Nu lucrez intr-o companie de IT, ci in departamentul de IT al unei companii comparabile ca marime cu Intel. Intel nu are atatea filiale ca noi, nu are ce face cu ele, si are de vreo 20 de ori mai putine fabrici.

    Apreciază

  9. @dam167 – sunt multi care sunt la doctorat si acolo nu fac altceva decât sa scrie o lucrare de 300 si ceva de pagini copiata cu idei de la alții sau plagiata cum este mai nou moda prin România. Si asta se vede in numărul mare de plagiate care au loc in România.

    Apreciază

  10. Sunt mulți care plătesc pe alții să le scrie doctorate, sunt mulți care copiază la examene, sunt mulți care își „rezolvă” doctoratele, cu alte cuvinte sunt mulți care fac chestii greșite. Și? peste tot sunt mulți, inclusiv publicații și conferințe menite să facă bani.

    Moda mai nou e să se verifice la plagiat inclusiv lucrările de licență, că de plagiat s-a plagiat tot timpul, peste tot. E ok când se copiază ideile, e mai rău când se copiază totul, cu punct și virgulă. Apropo, o teză considerată amplă e mult sub 200 de pagini.

    Numărul mare de plagiate (nu știu după ce sursă, dar în fine) e din cauză că ai nevoie de doctorat fie pentru salariu (la stat) fie pentru orice în învățământul universitar. Nu e neapărat prost ce se face în RO, doar că nu există cercetare aplicată și multe se fac pentru vizibilitate și atrageri de fonduri. Sunt mulți care chipurile n-ar trebui să aibă titlul de doctor că așa li se pare unora dar vorbim de reguli și proceduri și atâta timp cât ai trecut prin ele ai devenit doctor.

    Apreciază

  11. Păi e mai ușor să copiezi decât să creezi ceva. Chiar și cadrele didactice o fac pentru nu știu ce punctaj au ei – am înțeles că au nevoie pentru a promova sau pentru fonduri pentru proiecte de cercetare. Mi se pare chiar mai penibil sa copiezi de la studenți. Mi-a povestit cineva chiar de referenți care foloseau bucăți din lucrările pe care le verificau.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s