Noi schimbări sau poate doar obiceiuri alterate

Noul an, noi schimbări, și câteva obiceiuri vechi pe care inca le duc cu mine. Am cumpărat Wired in loc de The Economist in aeroport și am dat-o pe vin in loc de suc de mere in avion. Am găsit un parfum misto la duty free, dar am zis sa nu fiu impulsive shopper și sa-l cumpăr de pe net, eventual sa ma mai gândesc dacă chiar mi-l trebuie acum, ca am deschise vreo șase pe acasă. Am rezistat până la Munich, unde l-am găsit mai ieftin, și am dat frâu liber impulsului. A dracu prețurile astea, în țările mai sărace, imaginea luxului e întotdeauna mai scumpă.

M-am împachetat ca de obicei târziu, in stilul deja clasic, pe la doua noapte probând într-o veselie țoale. Am pus mai multe haine, decât aveam nevoie, dar ce sa faci, când valiza e oricum mare și foarte încăpătoare? Devii femeie. Aveam acasa o valiza mai mica, dar era a mea, iar de câțiva ani evit sa călătoresc in interes de serviciu cu valiza personală, cel putin la bagajul de cală. La frecventa călătoriilor valizele se distrug inevitabil și e un cost pe care am chef să- l acopăr, nu la salariul meu cel putin.

In aeroport am intalnit un cunoscut, și pe cunoscutul lui, pe a cărui nevasta de fapt o știam, tipa lucrând cu mine. In mod interesant, după ce tipul mi-a zis cine e nevasta-sa nu m-a prins din prima, pana a început gagiul sa elaboreze … au o românca care lucrează acolo 🤪. Așa ca, am pus-o de un small talk cu băieții, cât timp a întârziat avionul.

Pentru că merg in Italia, am decis sa ma îmbrac sic pe toată durata călătoriei, iar ca o consecință am ajuns să defilez prin aeroport cu cisme înalte, pantaloni din piele mulați pe cur și ochelari de soare pe nas, spre atracția tuturor bărbaților, care mi-au căzut in raza vizuală. Conștientizând privirile lor, in primă fază am avut un boost de încredere, bucurându-mă ca sunt „vizibila”, ca atrag atenția bărbaților, doar trecând pe lângă ei. După câtiva metrii a urmat un moment de oboseala, când am simțit privirile prea grele, prea multe, si prea obositoare. Sătula de atentie am început sa caut niște ochi, care sa ma privească indiferenti si nu lacomi. La final, m-am simțit stânjenită și prea expusă, așa ca m-am deconectat de la atenția celorlalți.

Sunt in drum spre Italia, 3 zile la Bergamo, unde mă așteaptă doi clienți simpatici, șireți și italieni. Pe lângă clienți o sa am parte de soare la 11 grade Celsius, mâncare bună și vin delicios. Partea negativă e un șef morocănos pe cap și puțină muncă.

Când îmi terminam împachetările de dimineața, ma gandeam ironic cum as putea sa fiu o damă de companie, dacă ar fi sa descriu frecvența și destunațiile călătoriilor mele.

Doctorul de țâțe

În urmă cu doi ani și ceva, proaspăt separată de amant și cu gânduri de divorț, am dat într-o seară răcoroasă de august peste un doctor simpatic de țâțe, specializat în împlanturi, care opera cu plăcere pe oricine și pentru orice motiv, atâta timp cât cădeau banii și creștea faima. Un gagiu cu aspirații și leasingul la mașină mai mare ca ipoteca la casă, proaspăt divorțat și cu doi băieți la pachet, crescuți în tandem cu fosta nevastă, recăsătorită. Șarmant, ca fiecare geamăn, m-a vrăjit din prima cu poveștile lui epice despre viața prin spitale, în care își punea cenușă profesională în cap și își critica aprig colegii, cu seriozitate, maturitate profesională și multă empatie pentru pacienți. Șiret, ca orice frate geamăn al geamănului, mi-a atras rapid în capcana jocului de-a leapșa, într-o relație profesional-o personală.

După o primă întâlnire, în ceva local șic, motivată de nevoi afacerești, la care am vorbit câte-n lună și în stele, i-am cerut serioasă ajutorul pentru amica unei amici cu sechele fizice, dupa un cancer la sân. Doctorul, simpatic și mic de înălțime, a consultat-o serios pe doamnă, pe ochii mei frumoși, spunându-i clar ce trebuie să facă, dacă vrea să se opereze pentru corectura la sâni, destul de dificilă la 6 ani după un cancer cu chemio si radio terapie, un sân tăiat măcelărește din rădăcină, iar celălalt atârnăndu-i până la stomac. Printre recomandări a intrat și lăsatul de țigări, o îndelemnicire uzuală a doamnelor cochete și cu risc crescut de cancer, dar și un viciu foarte persistent. Inuil, să mai menționez că, doamna a preferat să rămână cu țigările și sânii deformați, operațiile necesitând un anumit curaj, voință și un disconfort sporit.

La câteva luni după episodul cu prietena unei prietene, am ajuns și eu pe mâinile doctorului iscusit, care mi-a consultat conștiincios sânii, cu mâinile ușor tremurânde, după hohotele mele de râs, exercitate înainte de a-mi da jos bluza.În urma unui studiu aprig, a tras două concluzii importante. Prima, că trebuie să-mi scoată un chist din sânul stâng, iar a doua, că am sânii frumoși, convins find de o formulă matematică, după ce i-a cântărit și măsurat bine. Prima concluzie a bănuit-o și ginecologul, de aia mi-a recomandat investigații ulterioare, iar pe doua o știam deja, de la alți profesioniști în sâni, deși nu neaparat cu experiență în plan medical.

Mi-a livrat rezultatele pozitive ale biopsiei într-un hotel din Amman, unde mi-a și tras-o sănatos, pe la patru dimineața. Obosită, de la o zi prin avioane, conexiune proastă, ce să-i faci, și un ușor alcoolizată de la votca cu suc pe care mi-a pregătit-o, l-am luat un pic prea tare. Nici nu a apucat domnul doctor să intre bine în mine, că m-a și luat gura pe dinainte, zicându-i suav la ureche că, îmi place tare și pe la spate. M-am prins că am exagerat cu pretențiile, după ce intrat cu totul în miez, când am simțit că ceva nu-i prea coșar. Mi s-au confirmat temerile la schimbatul poziția, când i-am văzut-o în toată splendoarea. O avea mică, dar nu mică, ci petite de mică. Contactul vizual m-a șocat atât de tare, încât a început să mi-se deruleze în minte o singură propoziție: O are mică! O are mică! O are mică! Și încă una: E mică rău!

Nu am să-i neg totuși străduința, domnul doctor dându-și din plin silința, sărutându-mi fiecare parte din corp, mai ales sânii și dăruindu-mi câteva orgasme. Am să admit chiar, că eu m-am comportat un pic insolent la finalul partidei, spunându-i adormită să stingă lumina, înainte să iasă din cameră.

În zilele următoare, intensitatea atracției a scăzut progresiv, făcând loc situațiilor incomode, cu semnale confuze, culminând cu un incident, care l-a descalificat în ochii mei pe doctor. În drum spre Beirut, a acceptat bucuros un loc la business class, lăsându-mă pe mine la economic, ruptă la stomac de la o intoxicație alimentară, nedormită, nemâncată și într-o formă jalnică după vreo 3 vome, prestate la prima ora din zi. Lipsa lui de empatie a fost mai dezamăgitoare decât pula lui mică.

Am încheiat vrăjala câteva luni mai tîrziu, tot într-un local șic, când am luat cina împreună, realizând că nu mai prea avem despre ce vorbi, dicuțiile repetative despre călătorii fiind deja expirate. Ca o ironie, localul în care am luat cina, avea să devină punctul meu de întâlnire pentru gagii de pe Tinder.

Polonia in versiunea de iarna

Polonia e o țara din asta, wana be, de borfași in devenire. Cu mentalitate și frustrări est europene, polonezii se cred specie aleasa, iar in țara lor dacă nu vorbești limba băștinașă, ți-o trag de nu te vezi bine. Oameni ai muncii, cu rădăcini de nobili, sunt catolici infocati, proporțional cu păcatele. Familiști convinși, căsătoriți odată și pe viața, după regulile catolice, fut tot ce prind cu pasiune, cu ura și in cur.

Polonezii ți-o trag elegant, când nu te uiți bine, bătându-te lejer pe spate in semn de prietenie. Ca să-ți cinstească căderea, te vor invita cu plăcere sa tragi pe gât doua sticle de votcă impreuna cu ei, doar ca sa-ți demonstreze ca pot bea mai mult ca tine.

Polonezii sunt politicoși, și corecți, și ospitalieri, și buni la suflet, atâta timp cât lor le convine și primesc ceva din asta. Când nu mai simt mirosul de profit devin brusc bădărani, indisponibili și neprimitori. Un pic ca și romanii, la faza asta.

Vise erotice

Câteodată, doar câteodată, îmi imaginez cum ar fi, să-i fut câteva securi în cap fostului soț. Să i-le dau direct în țeastă, frontal, frumos și elegant, iar apoi să-l privesc în timp ce se îneacă neputicios în propriul sânge. O namilă urișă și solidă ca el, de 1,80 și 105 kg, îngenunchiat cu securea în frunte. I-aș lăsa-o acolo, frumos așezată, cu mânerul roșu țipător la vedere, in timp ce aș fuma calmă o țigară. După aceea, aș stinge scumul țigării sub pantoful meu elegant, i-aș scoate securea din vârful creștetului și i-aș sparge cu ea farurile de la Range Roverul lui roșu și obosit, doar pentru plăcerea de a ști că i-am făcut și mai multă pagubă, chiar și după moarte. Nu, nu l-aș scuipa, pentru că sunt o doamnă, dar i-aș fute câteva tocuri in hoit, așa de probă, ca să fiu sigură că, nu se mai mișcă de bună voie.

Mă văd mai apoi, îmbrăcând o rochie neagră, bine mulată pe corpul meu firav de 50 de kg, acoperindu-mi delicat bratele, lungă până la nivelul genunchilor. M-aș încălța cu pantofi eleganți, din piele colorată, cu tocul cui, foarte ascuțit și înalt. Un șirag lung de perle albe, primite cadou de la răposatu, mi-ar împodobi gătul și cercei din bobițe de perle albe, primiți cadou de la mă-sa, urechile. Pe cap aș purta pălăria negră cu broderie, cumpărată în urmă cu mulți ani de la Iași, iar pe ochi, perechea de ochelari de pisică, pe care i-am achiziționat astă vară, modificați optic, ca să-i văd foarte bine sicriul, când îi coboară groparii în trumnă și să fiu sigură că, nu se intoarce de acolo niciodată.

Dar, toate astea sunt vise erotice, speranțe deșarte, ca și alea că voi rămâne văduvă înainte să apuc să divorțez. În realitate astfel de vise împlinite sunt mai rare ca lozurile câștigătoare la loterie.

Reflexii de Craciun

In facultate, am făcut la sociologie un studiu calitativ despre îmbrăcatul bradului de Crăciun. Am mers pe la cunostinte, sa vad cum isi impodobesc bradul, studiu observativ cum ar veni, si am mai facut cateva anchete deschise, tip interviu, cei pe la care nu am ajuns. Nu mai stiu ce teze am avut, sau daca am avut, dar cu siguranta am interpretat timid datele. Pe de o parte imi era frica sa trag concluziile dintr-un studiu „pe viu” si inventat de mine, caci majoritatea o lalaiau cu abureli copiate de la altii, pe de alta parte nu prea stiam cum sa o fac „profesional”, caci la curs nu s-a prea pus accentul pe treaba asta. Mi-a ramas totusi in minte o concluzie din studiul ala, si anume ca, acum vreo 17 ani in Romania, bogatia unei familia se putea masura prin imaginea bradului de Craciun: daca la aia mai saraci predominand bomboanele si globurile cat mai colorate, la cei mai avuti predominau sau erau exclusiv prezente globurile, de preferinta intr-una sau maxim doua culori.

Am inceput primul blog in 2008 si aveam de Craciun obiceiul, de a scrie pe blog ce impachetam si ce despachetam in fiecare an. Faceam asta pentru ca imi place sa impachetez cadouri, si sa le cumpar, si sa le gasesc,  pentru cei carora le daruiesc. Mi-a parut rau ca in familia mea nu ne faceam cadouri de Craciun, iar dupa ce am crescut, nici noi copii, nu am mai primit. Asa ca, m-am bucurat sa fac cadouri in familia adoptiva a sotului. Dupa ce am divortat de el, mi-am mai facut cadouri cu ei pana anul trecut.

Taica-meu fiind politist la sat, am avut intotdeuna de Craciun brad adevarat acasa. Mi-a ramas in minte unul anume, de pe la vreo 4-5 ani, un brad frumos, inalt cat camera, de un verde deschis si cu lumanari. Aveam o instalatie alba ce palpaia, cu beculete in forma de clopoteti, pe care era sculptata Scufita Rosie si lupul. In clasa a sasea, noua mea diriginta, m-a pus in tema inainte de Craciun, ca isi doreste un brad, si sa-i spun lui taica-meu. Asa ca taica-meu i-a livrat 3 ani la rand brad de Craciun, fapt care nu a impiedicat-o, sa fie o porcina ordinara in comportamentul ei fata de mine, ofticata ca nu merg la ea la lectii particulare. Un jeg de om.

In Polonia, Craciunul e asociat cu masa din ajun, Wigilia, care incepe cand apare prima stea pe cer. Pentru masa din ajun se gatesc 12 feluri de mancare fara carne, simbolizand cele 12 luni ale anului. La Wigilia, se aseaza pe fiecare masa o farfurie in plus, pentru orice oaspete, care potential ar bate la usa, caci ar fi intotdeuna bine primit. Sunt curioasa, cati polonezi chiar ar invita la masa, in seara de ajun, un strain care le-ar bate la usa?

De mult nu am mai vazut un film asa de bun

In timp ce urmaream filmul asta, am luat telefonul in mana si am bagat cateva delete. Apoi am inceput ma gandesc la informatiile pe care le fac publice pe blogul asta sau pe alte bloguri, unde mai comentez. Am vrut sa fiu anonima, ca sa pot fi sincera. Acum recantaresc politica sinceritatii.

Oare, cati dintre cei ce ajung pe blogul asta, ma numesc curva, doar pentru ca citesc ceva ce nu le convine, ceva ce le gadale frustrarile, ceva ce ii deranjeaza in interiorul lor, la ei, desi eu nu scriu despre ei sau despre vietile lor, eu nici macar nu ii cunosc.

Imi amintesc cum, pe un alt blog, o femeie, mi-a descris blogul „e mai rau ca pe ninfomane”. Ce treaba are ea cu viata mea sexuala, ca nu ma fut cu pizda ei? O alta, a enfazat un articol in care nu foloseam cea mai „fericita” engleza in ceva conversatii de pe Tiner, ca sa-mi demonstreze ca nu cunosc limba, dupa ce am zis ca mi-am scris doctoratul in engleza. Dar asta i-a adus ei satisfactie, sa-mi de-a cu ceva peste nas, s-a simtit ea mai bine, dupa treaba asta.

Nu imi pun stupida intrebare, pe care trebuie totusi sa o mentionez: cati dintre cei care citesc aici, m-ar rani fizic, daca ar avea posibilitatea asta, stiind ca, nu li-se intampla nimic. Si nu doar pe mine, eu nici macar nu am atatia cititori, ci pe bloggari pe care ii citesc zilnic cu patima? Cunosc raspunsul.

Natura umana poseda o ura violenta in ea, iar majoritatea isi rezolva propriile frustrari denigrandu-i si ranindu-i pe altii.