Mirajul arabilor

Intr-o discuție pe Facebook cu o fosta colega din Romania, care m-a cautat pe net, sa ma intrebe de sanatate  turism in Polonia, a ieșit la iveala ca. ma cam plimb pe la arabi. La care ea ma loveste cu textul: „vai, gaseste-mi si mie un arab”.

Eu fac ochii cat cepele si cu degetele umblute de curiozitate ii scriau: dar ai divortat? Ma gandeam ca își caută un sot nou, dintr-o alta realitate, dupa ce primul a fost un esec anticipat. Nu, zice ea „naiba vrea amu sot, sa ma leg la cap cu altul. Nu am in obiectiv vreo casatorie in viitorul apropiat.” Ce sa ii raspund, decat ca, ii doresc mult succes si dupa multe insistente, am cuplat-o pana la urma cu un egiptean pe Whatsapp. Ma rog, tipul nu stie ca e maritata, dar nici el nu-i cel mai uns cu toate alifii, si cu siguranta nu-i arab. E egiptean, si asta face toata diferenta.

Ia sa va explic eu o chestie, pe care am inteles-o din calatoriile mele si discutiile mele cu persoanele din GCC, cum le place lor sa-si spuna. Acolo domina legea rasismului, iar oamenii sunt impartiti in functie de tara de origine, ceea ce determina cat castiga si care le e pozitia sociala. Fiecare are locul lui.

In pole-position sunt localesi, emirati in Dubai sau kuwaiti in Kuwait, minoritari, needucati, plini de fite si de bani. Si, ce fac astia toata ziua, e sa frece menta sau sa taie varza la caini, dupa preferinte, pentru ca nu trebuie sa faca nimic altceva, atat timp cat nu fac trei lucruri esentiale: nu deviaza de la religie, nu-i loveste moda in public, ca acasa se pot imbraca sau dezbraca dupa cum vrea muschiul lor, si nu se casatoresc cu un non-locales (valabil la ambele sexe). Daca cu religia si moda e clara treaba, o explic pe aia cu casatoria, ca sa intelega tot romanul, de ce compatrioatele noastre fotomodele sau insotitoare de zbor, cu sange dacic, nu vor sfarsi nicodata cu un arab bogat, oricat ar suge pula prin Dubai. Nu e o chestia de religie, ca si dacă îsi pun voalul in crestet si baga rugaciuni la Allah, tot nu se marita cu un arab bogat. Pentru ca totul acolo se învârte in jurul banilor si cand si-au creat ei statul lor bogat si mirific, nu chiar asa de mult, au avut grija sa nu lase femeile pe din afara, asa ca daca un arab pur sânge se decide sa-și amestece genele cu o non-araba, cadourile finaciare pe care le primește de la stat dispar in furtuna desertului, deci ciu-ciu casa, teren de casa si bani de nunta. Aditional,  statutul lui social și al viitorilor lui copii, tocmai a fost devalorizat, ca aia nu devin cetateni, indiferent cate posturi tin in Ramadan. Asadar, mai rar se gaseste un arab, care e chiar atat de prost si de indragostit, incat sa-si dea toata bunastarea pe o pizda straineza. Ma rog, mai sunt si exceptii, dar cel mai probabil aia muncesc, ca daca ar duce-o in mod traditional, nu cred ca le-ar permite lenea extravagante din astea. Deci, de voie, de nevoie, trebuie sa-si ia una de-a lor. Iar alea de-a lor, sa nu credeti ca o duc chiar asa de rau, ca vai de ele, trebuie sa stea acoperite si alte cacaturi de aparenta, cand pe dedesupt urla Dior-ul pe ele, lasat sa se vada strategic in posete si incaltaminte. Localesele se mandresc prin lipsa de educatie in domeniul stiintelor, dar o excelenta documentare in arta cumparaturilor, a spa-urilor si barfei. Traiesc in stilul vacilor sfinte, le intereseaza doar potentialul financiar al sotului viitor si nici macar nu se straduiesc cu aparenta fizica, mai ales dupa ce baga un borac sau doi. Apropo, nu ati observat ca toate babele acoperite sunt cam plinute? Da, o consecinta naturala daca doar bagi in tine fara de mila si fara interes, ca oricum numa barbatu te vede. In mod clar, nu le poti obliga sa lucreze, ceea ce majoritatea nu fac, in timp ce de boraci si ocupa bonele si menajerele, care sunt forta de munca ieftina si masiva. Ele ajung la putere la batranete, mai ales daca le loveste norocul sa ajunga vaduve si mame de baieti, un context excelent prin care controleaza familia si isi varsa frustrarile cu galeata pe viitoarele nore.

Ca strainez, cel mai bine e sa fii din USA si Canada, ca atunci esti vazut ca un miracol de inteligenta, desi o canadiana nasparlita cu care am avut tangenta, mi-a scris un email de tot cacatul, cu o engleza de balta, de zici ca-i schizofrena, dar e canadianca si blonda, si asta scuza tot. Cel mai naspa e sa fii african sau indian – tinta perfecta a glumelor rasiste un Kuwait, ca cica ei nu primesc indieni nici macar cu pasaport american. Kuwait, pentru cine nu stie, e tara in care, dupa ce un cuplu de localesi au macelarit o menajera si au tinut-o in congelator, statul a zis ca, nu mai are voie angajatorul sa-i retina pasaportul angajatului, si pe deasupra ar mai trebui sa-i dea si 4 zile libere pe luna, ceea ce a starnit o revolta nationala.

Totusi, daca mai sunt gagici care viseaza la musulmani, isi pot alege cu placere din celelalte natii, mai ales ca oferta e mai bogata, egipteni, palestinieni sau din Levant. Aia nu au chiar asa bani, dar isi amesteca cu placere sangele cu europence, motiv de lauda pentru copii, o caracteristica care ii face mai speciali printre alti adepti a lui Allah. Din cate am inteles apartenenta religioasa nu e obligatorie pentru nevasta, dar e dorita, iar purtatul de voal se poate fenta.

Reclame

Sunt faimoasa in Kuwait🤣

Da, am ajuns sa o trăiesc și pe asta, sunt faimoasă in Kuwait 😂😂😂. Ma rog, faimoasa prin asociere, dar merge și așa 😋.

Cum am ajuns faimoasa? Pai cum am eu un job din asta, ca ma întâlnesc cu mulți oameni puternici și bogați, am ajuns sa ma întâlnesc și cu oameni celebrii. Si printr-o circumstanța, m-am împrietenit cu o bloggeriță faimoasa din GCC. Mai mult prietenie de afaceri, dar tipa a fost mega ospitaliera si simpatica când am vizitat-o in țara ei. Am tratat-o si eu foarte bine când a fost in vizita la noi, deci payback. Si a fost de ajuns sa pună pe snapchat câteva posturi si cu mine pe acolo, ca sa se declanșeze avalanșa, gen fanii ei, ne trimit cadouri la firma. Ma rog, bănuiesc ca voi fi uitată in curând, dar pana atunci, apucai sa ma laud p-aci 😜.

Apropo, dacă vrea cineva numarul Ramonei Gabor, sa-mi dea un mesaj. Și-a lăsat cartea de vizita la un coleg și ăla mi-a pasat-o cu comentariul, ca are picioare lungi și e respectuoasa.

Afaceri din placere

M-am uitat in ochii lui hipnotizanti si nu mi-am mai putut dezlipi privirea de la el. L-am privit toata seara intrigata si insistenta, in timp ce isi fuma shisha cu stil. A impresionat imediat prin prezenta, inteligenta si farmec. Am ghicit ca-i sirian din prima, in timp ce el, nu putea sa ma descifreze. Turcoaica sau poate iraniana, m-a intrebat. Nici una si nici alta. Sunt romanca, i-am raspuns, cateva ore mai tarziu, cand ne arata Kuwaitul din masina.

Ne-a explicat cu ce se manaca afacerea, cand visitam punctele de vanzare de prin Kuwait, pe la ora 23:00, pe o temperaatura de 41 de grade C. Muza din masina, palmierii de pe strada si discutiile noastre banale, mi-a dat un vibe, pe care nu l-am mai avut de mult. M-a atins „accidental” si delicat pe spate, in timp ce ne povestea pasionat ce branduri distribuie in Kuwait, invartindu-ne printre rafturi, pana colegii mei s-au pierdut de mine, ca el sa ma poata aburi in voie. L-am lasat, pentru ca nu-i nimic mai educativ, ca Head of Retail Operations sa-ti prezinte personal concept store-ul lui pe la 11 noaptea, direct la sursa.

In drumul spre hotel am aflat ca vorbeste franceza, asa ca l-am stimulat un pic in limba amour-ului, ca sa-i arat ca nu degeaba am mers in Romania la scoala, in timp ce el mi-a promis ca data viitoare, cand voi fi in Kuwait, imi aduce vin alb la masa de pranz. Nu de alta, dar alcoolul e interzis in Kuwait, si nu ai voie nici sa-l aduci in bagaj – iar eu scriu textul asta cu cateva guri de bourbon la bord, ca am aflat de regula in avion, inainte de aterizare, cand deja aveam de mult impachetata sticla in bagaj).

Dupa o seara mirific de interesanta, i-am zis sukran, l-am invitat in Polonia (cum se face) si i-am strans politicos mana.

Cand treceam prin poarta de securitate la hotel, ma intreaba seful meu ironic si invidios, daca mi-am facut un nou prieten. I-am raspuns, fara a-mi deschide macar buzele un uhm, la care el, ma intreaba retoric, daca stiu ca noul meu prieten e insurat, iar eu i-am raspuns la fel de pasiv cu un alt uhm. Doar i-am vazut amandoi verigheta. Da, stiu, viata e grea, cand te loveste invidia, stiind ca, concurezi cu o gagica mistocara, care e de ajuns sa se uite la unul, ca sa-l invarta putin pe degete, in timp ce tu, mare director poti sa-i belesti pula cu vrajeli trei ore fara oprire, ca tot ca un surplus inutil esti tratat. Si cam asa, se fac afacerile adevarate, pentru aia care mai cred in basme.

În drum spre Kuwait

O noua țara, o noua experienta … o pula, sunt intr-un zbor de Emirates, in care urla de zor un țânc pe care ma-sa, nu știe sa-l calmeze, in timp ce din spate ma lovește cu sarcasm in scaun o câcăcioasa de fetița, needucata de mă-sa, înfofolită in cârpa neagră. Bunele maniere nu-s pe lista, dar cum sa-și pună voalul islamic e vital.

Cu cât petrec mai mult timp printre ei, cu atâta îmi displac mai mult. Cu cât ii recunosc și cunosc mai bine, cu atâta sunt mai putin impresionata de ei si ceea ce reprezintă. Le știu pe de rost retorica, le anticipez mișcările și le recunosc aburelile. Sunt obosita de ei, deși mi-e atât de ușor sa-i inteleg, sa comunic cu ei și sa-i aburesc in retur, pentru ca știu ca mint la greu și le place sa fie linși in toate găurile, numai ca sa-și estompeze temporar frustrările. Alea multe pe care le au.

Sună atât de grandios sa trăiești in Dubai, să lucrezi in Dubai, dar de fapt nu-i o mare scofală și nici mândria națională. Dubai e glamuros, privit din afara, savurat dintr-o piscina cu apa rece, in timp ce temperatura din aer trece de 40 de grade, dar in substanță e banal, murdar și obscur, dacă tragi cu ochiul după bloc. Totul e aparenta, superficialitate, iar oamenii sunt mult mai religioși, îndoctrinați și ipocriți, decât par. Și chiar, se străduiesc sa nu pară. Nimic nu-i așa cum ti-se prezenta la prima vedere pe aici, de la locali la expanzi, toți prezintă o realitate falsă. Expanzii ăștia glamurosi, modele, stewardese sau ingineri, sunt toti intr-o oală, aceea a străinilor, divizată in funcție de naționalitate și salariul lunar. Toți faimoși in țara lor, vedete locale pe acolo (și știu ca-i moda in Romania pe gema asta), sunt terfeliți aici de localnici, care le dau muie stilat și de la distanta, cu reguli clare și rasiste, impuse fără drept de apel.

Calatoresc din Dubai in Kuwait, o țara mult prea lăudata de locuitorii ei, in timp ce musafirii au desființat-o fără de mila. Cei care ii displac pe arabi, le imputa lipsa de cultura, istoria inexistenta și civilizația superficiala, creată pe litrii de petrol, fără substanța sau spirit. Sunt curioasă, dacă o sa le dau dreptate.

Câteva ore mai târziu, după un film slab și mâncare locală in avion, aștept sa-mi primesc viza pentru Kuwait. Aștept printre alți străini, majoritatea asiatici, câțiva europeni și niște americani. Personalul de la vize se mișcă in reluare – standard in țările arabe, iar in fundal urla un alt copil. E frig și eu ma bucur ca am avut inspirația, sa îmi iau o pereche de blugi pe sub rochia elegantă. Mi-am mai tras și o bluza din trening peste, deci ma potrivesc perfect cu decorul. Arat ca o tigancă. In Europa stilul meu ar fi trezit controverse, dar aici faptul ca nu arat piele, indiferent ce am pe mine, ma face una din mulțime. Pentru ca, Kuwait nu e Dubai, și asta se simte de la intrare. Si in Dubai ești privit și etichetat după îmbrăcăminte, deși ți-se spune ca nu e așa, iar mulți vizitatori est europeni o iau de buna, dar dacă nu păstrezi măcar aparent impresia, ți-se trage covorul de sub picioare și nu știi de ce.

Cam atâta despre arabi, deși poate ar fi util de precizat ca visurile erotice ale româncelor, ca se mărita cu arabi sunt visuri și cam atât. Aici căsătoriile se fac pe interes, de obicei cu o consoarta locală, ca sa își păstreze privilegiile și beneficiile. Asta cu referire la localnici, adică cei cu bani, ca restul in belitea pulii, săraci și fără drepturi, iar aia ar lua cu plăcere o consoartă europeana, mai ales pentru viza Schengen. Iar dacă cumva, se nimerește vreunul sa încalce tradiția, fii sigura că o sa treci brav la islam, iar asta e valabil și in cazul săracilor.

In drum spre Dubai

Ascult Cohen și beau Amarula. Sunt trista, obosita și sătulă. Am scris un text bun pe care nu l-am salvat din neatenție. Am încercat sa-l refac dar nu merge, după prea multă Amarula 😓.

Măcar zborul e placut, in cel mai mare avion de la Emirates. Nu am simțit nimic la decolare, iar stewardesele zâmbesc aducându-mi următoarele sticluțe. Zâmbesc și eu, ma anesteziez și mai bag un film, deși le-am văzut pe toate care erau bune.

Amintiri

M-am așezat pe partea lui din pat, între așternuturile albe, calde și răcoritoare, simțindu-i parfumul delicat in nări. Ljubljana e un oraș frumos, liniștit și viu, in care am tras o cearta și o împăcare, am ras cu gura pana la urechi și am plâns împietrită pe o bancă.

„Se pare ca trebuie sa zbor azi, mâine nu exista nici un zbor cu locuri libere.”

Când am citit mesajul, tocmai coboram de la castel, obosita de la plimbarea pe caldura și inca nerefăcută după 2000 km pe motocicleta in șapte zile. Furia mea a atins instant cote maxime, iar perspectiva ca, după tot tacâmul de amantlâc, trăit la cote extreme, in situații dificile, ma lasă cu ochii in soare, mi s-a părut groaznică. Știam de ce incerca să își schimbe zborul, nu voia sa rămână din moment ce eu plecam, iar pentru ultima noapte trebuia sa-și găsescă un alt hotel, aici neavând camere disponibile. Și totusi, mi s-a părut o nesimțire sa plece cu o zi inaintea mea, după ce el m-a adus special aici.

Așa ca i-am urat frumos o călătorie plăcută și m-am deconectat de la internet, ca sa-mi pot smiorcăi furia in liniște.

Da, mai era varianta in care ma dădeam cu curul de pământ in fata lui și îl întrebam elegant, dacă vai, numai zborul asta e disponibil, și dacă nu ar putea totusi, sa caute alte variante, poate îl chiar si rugam sa mai rămână, sau ii ziceam că nu se cade să mă lase singură pe aici, și alte cacaturi din astea penibile, pe care orice femeie normala le-ar face, cum mi-a zis cu jumate de gura mai apoi.

Doar ca, eu nu sunt o femeie normală și nici nu plănuiesc sa fiu. Suntem amândoi adulti și știe foarte bine care ii sunt limitele și posibilitățile, dorințele și deciziile. Inutil sa ma dau eu cu curu de pământ, dacă vrea sa cumpere bilet azi, tot îl ia, oricât as fi vorbit eu in pungă.

În loc să mă smiorcăiesc in fata lui, m-am smiorcăit singură, pe doua bănci, in frumoasa Ljubljana, și după ce am obosit, m-am îndreaptat spre hotel. Pe drum, la vreo 100 de m de destinație, când eram prea ocupată sa-mi bag căștile in urechi, ma prinde cineva de mijloc, ma ia pe sus și mă sărută. Era el, porcușorul mistreț, care a mai stat o oră la telefon, până și-a găsit zbor in ziua următoare, așa cum discutasem inițial. Nici nu m-am obosit in explicații, i-am spus doar ca sunt nervoasa. Și eram. Câteva minute mai târziu, când mâncam obosita niște cartofi prăjiți, ma cumpara cu o jucărie – o cumpărase pentru fiica-mea, ca sa ma mai îmbuneze. Mi-a trecut supărarea, dar a rămas un gust de tristețe. Tristețea neîmpliniri, intr-o relație deja consumată.

Polonezele

Una dintre cele mai dificile chestii cu care inca ma acomodez in Polonia sunt polonezele. Fiinte delicate, frumoase, aranjate, mereu orientate pe succesul personal, polonezele sunt niste perfide absolute. Prieteniile lor, intotdeuna false, sunt dictate cu o precizie absoluta de catre interes. Daca le stimulezi suficient interesul, le vei gasi roind in jurul tau, in rol de prietene, de amice, de confidente, umere calde pe care sa-ti pui capul si sa plangi la nevoie, sfatuitoare intelepte si mame inlocuitoare, vitrege in inima, dar atat de calduroase in aparenta.

Cum mine de obicei is cam pun pata, ca e misto si social interesant sa posezi o prietena straineza in dotare, care vorbeste limba ta, si pe care o poti sfatui de la inaltimea premaritei tale pozitii sociale, profesionale si interioare. Altele, cred ca vor sa imi fie prietene doar ca sa nu imi fie dusmane, ca sa ma indulceasca, iar eu sa le tolerez calitatea slaba a serviciilor pe care le livreaza. Ca o paranteaza pentru ele functioneaza relatiile un pic ca la romanace, prietene sau dusmane, neexistand neutralitatea pe care am intalnit-o atat de des la portugheze. Fereasca insa sfantu’, ala la care se roaga ele regulat duminicile, ca intr-un moment de slabiciune al tau, sa te arati mai puternica decat ele, mai buna la munca, mai iscusita in pat sau cu mai multi bani in cont. Atunci ai belit-o. Atunci se cade ca ele, imediat sa-ti corecteze comportamentul, dojenindu-te frumos si direct:

  • Si bine ca suferi, ca asa se intampla, daca umbii cu barbatul alteia. Gandeste-te la nevasta-sa, imi spuna ea, care si-a inselat sotul cu unul insurat ani la randul si astepta ca ala sa-si lase nevasta, dar in loc a mai facut un copil in casatorie. Am aplecat capul si i-am confirmat caa are dreptate.
  • La prima prezentare eu vreau sa fiu cu tine, ca sa vedem exact ce spui si cum, imi zice alta plina de inganfare si habarnista pe subiect, afona in engleza si fara fututu ala de doctorat, pe care eu totusi il am. Am facut mai multe prezentatii la viata mea decat tine, am vrut sa-i spun, dar mi-am muscat limba.
  • Si data viitoare, sa nu mai imi dai sfaturile tale despre cum sa schimb prezentatia de fata cu seful, imi arunca inveninata, dupa ce i-am sugerat o modificare la un slide. Am inghitit cacatul si mi-am prezentat scuzele, ca intre timp linsese oricum seful, iar daca nu o opream mai avea putin si trecea la o muie.

Da, cam asa e cu polonezele. Cat timp se simt deasupra e ok, te iubesc si te adora, pentru ca au ele in mintea lor un avantaj asupra ta. Iar tu esti amica aia, straineza de pe undeva, ce le da lor culoare. Doar ai grija, sa nu-si piarda superioritatea mentala, ca atunci jar mananci, nu de alta, dar ele nu ar accepta in veci ca o straineza sa le fie deasupra.

Si scriind randurile astea, am inteles, de ce mi s-au evaporat toate amicile poloneze casatorite dupa divort. E greau sa fii frumoasa uneori…

Despărțire

I-am am șters toate mesajele, doar ca sa le recuperez accidental, câteva zile mai târziu, când mi-am schimbat telefonul. Și acum nu mai vreau sa le șterg. Am dat înapoi, și in regresul meu nu vreau sa renunț la prezența lui inutila din viața mea. Încerc totusi sa merg mai departe, ca după fiecare despărțire pe ca mi-o fixez in minte. Asta e, deja a treia la care lucrez din anevoios, și care merge greu, intr-un deja-vu obsedant de repetitiv. Formula e aceeași, ma anesteziez cu munca in cursul zilei, in trafic mi-se face întotdeauna dor, așa ca dau voie melancoliei sa ma lovească, in timp ce seara gătesc, ca sa am o ocupație, sau o dau pe scris, ca sa-mi descarc simțirea.

Tradițional, am sa plec iar, in Dubai, unde pot sa-mi jelesc in hoteluri de 5 stele și restaurante selecte inima frântă. Ironic, el nu-i suporta pe arabi, după ce a locuit o perioada in Kuwait, socotindu-i primitivi, needucați și fără de respect pentru femei.

Later edit: am șters din telefon mesajele. Am sa șterg și filmele, și pozele. Simbolic am îmbrăcat o rochie neagră, de înmormântare. Și iubirile pierdute se plâng…

Memories

I am in red. A red dress curved around my body, match my high-hill red sandals, while my shoulders are covered by a red jacket, matching my red lipstick. I walk delicately between  the rooms, leaving a sweet and sorrow taste of my perfume behind me, while people smile and dogs shook their tails at my appearance. I receive the admiration compliments from women and the sexual desire from men with a delicate smile on my face. I know that I am beautiful, playful and intriguing. I have the million dollar look and a two million dollars smile. I am fabulous, I know it, I feel it and it does not move me. Not even an inch.

You are there. You are sitting at your desk miles away, in another time zone, with other people surrounding you, with other needs and expectations, with other plans and thoughts. You are far away, unreachable and unavailable, sleeping when I wake up and active when I go to bed. You are the heavy stone pressing on every bone from my fragile, delicate body, you are the second thought that emerges from my mind, you are the one I involuntarily dream about every night. Your my star, but not a shining one.

Constelații familiare

Am ajuns și la constelații. Prima dezamagire, toate sunt femei. Cumva mi-e greu sa suport compania exclusiva a femeilor, mai ales cand nu le cunosc. Ma obosește prezenta lor exclusiva intr-un fel aparte, filosofiile lor lungi și seci, ca o balta fără peste, dar tare mlăștinoasă. De multe ori prefer bărbații, pentru ca sunt mai maleabili.

Aflu ca e „acțiunea femeilor” și am deja primul deja-vu. Poate nu am dat banii degeaba, dacă o sa am despre ce scrie, îmi zic imfumurată.

Femeile astea au un lucru in comun, sunt toate aranjate. De diverse vârste desigur, cu stiluri diferite, dar aranjate, stilizate, cu poșete pretențioase și apa la dieta.

Sa descriem lumea: una e cu copilul după ea, alta cu geanta Vuitton, una e din aia fit cu abdomenul lucrat la vedere și unghii de fiert apa și nimic mai mult, o alta mai in vârsta toarnă deja filosofii și da diagnostice de cuplu, o blondina pe la 30 își bea calma cola, o tanti mai plinuță și stilata butonează telefonul, ca și mine de altfel, o doamna mai modesta in converși își bea cafeaua liniștita și pare cea mai normala, una noua care tocmai a intrat are o rochie fain, alta e in transă deja, una e ajutorul terapeutei și face pe polițistul de serviciu, inca o doamna care pare normala, cosmeticiană mea, cea care mi-a recomandat terapia și inca vreo doua-trei omise, dar prea neutre ca sa îmi stârnească creația. Cumva seamănă pe aici cu un club de muieri independente, din alea fără de bărbat in dotare, deși s-ar putea sa ma înșel, și sa fie toate măritate și fericite in căsătorie, dar atunci nu prea ar avea ce cauta pe aici.

Constelațiile astea sunt mai mult o întâlnire in care oamenii se aduna, plătesc și pe baza câtorva trigeri emoționali furnizați de persoana care coordonează sesiunea, dau drumul la emoții. Adică in loc sa o faca acasă, pe strada sau la munca, unde i-ar vedea copii sau partenerul, care au ei nevoie de suport, ori unde i-ar judeca străinii sau șefi i-ar considera slabi, oamenii ăștia o arzd intr-o întâlnire instututionala, și plâng in voie, in șervețele plătite la suprapreț, fără deranj.

In timpul asta sesiunea se dezvolta și la nivel de bârfa, cu persoane care se cunosc, analizând povesti puerile despre banalitățile zilnice. Probabil am sa plâng și eu, însă nu ma pot debarasa inca de sarcasmul, ce-mi stimulează inspirația, cu care scriu aceste rânduri.

***

In constelații se pune una pe un scaun, îndruga acolo vrute și nevrute, rupte din filmul vieții pe bucăți nedefinite, pana coordonatoarea ii taie macaroana, și-i prezintă o alta problema, o alta realitate pe care ea o ignora cu zel, împiedicându-se in niște banalități. Și omul, pus fata in fata cu realitatea, pai ce sa facă, are o revelatie și o da pe bocit, acceptându-și intr-un final neputința și durerea.

***

După o zi de terapie, am ajuns la concluzia ca sunt un carusel de sentimente, pe care le neg și nu ma pot decide încotr-o sa o apuc. Pana ma apuc eu sa ma decid, măcar am ocazia sa observ lumea și sa conștientizez ca sub armura indiferentei, toți au probleme emoționale nerezolvate, care ii frământa, frustreaza, și-i încarcă cu energie negativă. Am avut ocazia sa fiu empatica, sa ies din bucla mea de flu-flu, lăcuită cu narcisism și surdă, ca să ii observ pe alții, sa le simt durerea, sa le împărtășesc fricile și sa le hrănesc speranțele. Și spre surprinderea mea, persoana care îmi displăcea cel mai mult la început, e tocmai aceea cu care ma identific cel mai tare. Si ea cu mine.

***

A doua zi dupa constelatii, m-am intalnit la serviciu cu o colega: eleganta, frumoasa, scumpa, stilata, directoare, extrem de dezichilibrata emotional. M-am uitat la ea si am vazut-o atat de clar ca mi-a starnit tristetea.